VOX POPULI. Ce cred românii despre alegeri, de la „Toată lumea e numai pe luate”, la „Trebuie să luptăm în continuare și să nu le lăsăm bătuți”

Românii sunt fie pesimiști și au ales să nu meargă la urne, fie chiar dacă sunt dezamăgiți de clasa politică, cred în puterea votului și a democrației, așa cum reiese din scurtele declarații luate de reporterii Gândul în București, în ziua alegerilor locale și europarlamentare.

Atitudinea românilor cu care au vorbit reporterii Gândul în mai multe sectoare ale Capitalei merge de la dezamăgire, până la speranță și încredere să votul poate să schimbe lucrurile în bine.

19 milioane de români, 34 de ore de vot

Cele 18.955 de secții de votare din țară – pentru alegerile comasate locale și europarlamentare -s-au deschis duminică 9 iunie, la ora 07:00 și se vor închide la ora 22:00.

Peste 18 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să îți exprime opțiunea electorală în secțiile de votare din țară, aceștia putând să voteze atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele europarlamentare.

Alți aproape 960.000 de români cu domiciliul în străinătate pot vota la secțiile deschise în diaspora, dar doar pentru viitorii membri ai Parlamentului European.

În afara țării, procesul electoral a început sâmbătă, la ora 22:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă, și se încheie, după 34 de ore, în secțiile de pe coasta de vesta a continentului nord american.

„Românii trebuie să meargă la vot”

„Mii se pare foarte important (ca aleșii – n.r.) să fie buni, să ne reprezinte, nu să se ducă din an în paște în Parlament și doar să ridice mâna sus”, spune una dintre alegătoarele din București, din Sectorul 3.

„Am fost ferm convinsă că trebuie să vin. Toată lumea cred că trebuie să vină să-și exprime votul liber. Adică fiecare cum gândește și cum crede că e mai bine, că de-aia avem libertatea de a alege. Noi sperăm și nu trebuie să ne lăsăm așa, să ne dăm bătuți, cum ar veni. Adică trebuie să luptăm cel puțin pentru nepoții noștri, pentru copiii noștri, să încercăm, chiar dacă ni se pare că altădată am greșit și n-a fost ce trebuia. Trebuie să luptăm în continuare și să nu le lăsăm bătuți”, spune bucureșteanca.

O tânără aflată pentru prima dată la vot își dorește ca alegerile să aducă mai mult respect pentru drepturile și libertățile cetățenilor, dar și obligații, în rând cu țările europene din Vest.

„Sunt 35 de ani pierduți, pierduți pentru o țară care a fost așa cum o consideră toți. Săracă e acea săracă țară, bogată, din păcate. Sper să se schimbe ceva. Am văzut că sunt vreun milion de copilași noi care votează, care poate înțeleg și ei altceva decât noi. Poate că e în principiu, e viitorul lor, să vedem, să sperăm că va fi mai bine, mai ales pentru ei”, spune un alt alegător din Sector.

„Dreapta a primit o lovitură foarte, foarte grea. Și vom vedea dacă se pot reconstitui forță forțele de dreapta ca să ducă țara spre ceea ce trebuie”, consideră un cuplu aflat în Parcul Kiseleff, care spune că are așteptări medii, după „trădarea lui Iohannis”.

„Așteptări nu știu dacă avem prea multe că acum eu depinde. Eu zic că și de economia țării depinde de mai multe. Deci depinde de bani, totul depinde de bani, să știți, la urma urmei, că și ei trebuie să aibă bani, să plătească oamenii, să facă curățenie, să facă, să rezolve problemele, că fără bani nu se poate. Să fie pace și liniște să sperăm că nu vine alte nenoroci, e peste noi de la războiul ăsta care nu se mai termină, nu se mai. În rest toate sunt ok”, crede și o doamnă pensionară.

„Vin ai noștri, pleacă ai noștri vin, aceeași, rămân aceeași, nimic deosebit”, crede o altă doamnă speră să crească pensiile.

„Aș avea așteptări mari, numai că nimeni nu face nimic, toată lumea e numai pe luate”, spune o alegătoare dezamăgită.

„Indiferent ce decizie s-a luat, românii trebuie să meargă la vot”, a conchis o alegătoare din Piața Obor.

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum...
De necrezut! Cât costă un șnițel de pui cu piure de cartofi, la 'împinge tava'...
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Cum arăta Shannen Doherty înainte de a muri: ultimele imagini cu actrița! Avea doar 53...
Ea este Marina, doctoriţa ucisă în cabinetul stomatologic din Brăila unde lucra. Primele ipoteze despre...
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
Cât a ajuns să coste o banală sticlă de apă în stațiunea Costinești. Reacția șefului...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să treci pe roșu pentru a face loc ambulanței sau pompierilor? Ce spune...
Caniculă şi furtuni violente. România, sub cod roşu, portocaliu şi galben simultan
ASTA înseamnă DACĂ ai coșmaruri noapte de noapte! Este ULUITOR
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Cum arătau Andrei și Cristina Rotaru la Mireasă pentru fiul meu. Imagini de la începutul...
„Ne-am potolit cu furatul” Reciclarea PET-urilor a devenit o afacere profitabilă! Cât câștigă românii pe...
Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că...
FOTO EXCLUSIV! Un festivalier a intrat în baia destinată zonei de corturi de la Electric...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Am mers, recent, într-un magazin unde scria că e deschis 24...
Norvegia ar putea conduce lupta împotriva poluării cu plastic